Ceva mai mult de o jumătate de secol de regalitate şi o tăcere de altă jumătate sunt cauzele pentru care românii ştiu destul de puţine despre monarhie şi familiile monarhice din România. Dincolo de atracţia şi fascinaţia exercitate de viaţa din palatele regale, ar trebui să primeze cunoaşterea istoriei adevărate. De la A.D. Xenopol incoace nu am mai avut o istorie cât de cât reală.
E un truism să afirmi că fiecare putere - la noi şi fiecare regim politic - rescrie istoria, selectând, aducând in prim-plan fapte convenabile şi justificabile Alteori insă se perpetuează nişte locuri comune fără ca nimeni să le mai verifice. Am crescut cu o istorie in care strămoşii noştri erau nişte viteji nemaipomeniţi: fuseserăm cei mai viteji dintre traci, luptele cu romanii erau pilde de eroism, dar mai ales avuseserăm nenumărate victorii impotriva otomanilor. Ni se umplea pieptul de mândrie când ai noştri apărându-şi "sărăcia şi nevoile şi neamul" infrângeau puhoaiele Imperiului după o tactică militară care ni se părea genială: pârjolul şi retragerea in păduri.
Toată această mândrie a inceput să pălească atunci când am citit că luptele din Evul Mediu şi până hăt spre vremurile moderne se dădeau de la răsăritul la apusul soarelui, iar invingător era cel care rămânea pe câmpul de luptă şi a doua zi dimineaţa. Aha, mi-am zis, păi dacă noi o şparleam in timpul nopţii, intr-o retragere strategică, asta vrea să insemne că, de fapt, nu prea invingeam noi. O a doua revelaţie am avut-o când mi-a căzut in mână o istorie a Imperiului Otoman scrisă de un turc (sau, dacă mi-aduc bine aminte, de o turcoaică). Ei bine, in istoria lor noi nu prea existam: in afara consemnării expediţiei impotriva Moldovei, care s-a lăsat cu bătălia de la Podu Inalt, nu mai era nimic. Iar asta era inscrisă pentru că fusese, intr-adevăr, prima mare mişcare de oştiri otomane după ce cuceriseră Constantinopole. In fapt, autorul voia a ne spune că după 1453 Imperiul işi aflse stabilitatea, era solid şi in apogeu, dovadă că aproape două decenii nu mai arătase interes pentru ceea ce era in afara graniţelor sale! De-a-ndoaselea, in istoriile noastre marile evenimente istorice din trecutul Romaniei erau expediate in câteva rânduri cam sibilinice, in timp ce nu ştiu ce răzmeriţă de prin nu ştiu ce cătun se lăbărţa pe pagini intregi, ca trezire a conştiinţei revoluţionare a maselor in căutarea partidului care să le conducă la victoria finală!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu